Orasul ca dispozitiv

 

Participaţi la concursul de foto reportaj «Oraşul ca dispozitiv». Surprindeţi modul în care oraşul lucrează ca un uriaş dispozitiv ce întruneşte mai multe funcţiuni într-un fotoreportaj de 12 fotografii şi transmiteţi-le (conform regulamentului) până la data de 1 octombrie. Puteţi câştiga premii oferite de Arhitext (cărţi, reviste) şi Fundaţia Calea Victoriei (un loc gratuit la un curs), precum şi premii în bani!

 

Concursul are ca scop realizarea unui fotoreportaj care să aducă în atenţie problemele din spaţiul public urban, din oraşul ca întreg şi modul în care fiecare individ interacţionază cu oraşul.

Prin tema «Oraşul ca dispozitiv» dorim să nuanţăm / denunţăm necesitatea de a aduce o perspectivă nouă asupra spaţiilor / clădirilor integrate în circuitul vieţii urbane, în marele dispozitiv, ce este reprezentat de oraş, influenţând / modelând / determinând astfel modul de viaţă urban contemporan. Relaţiile / fluxurile / energiile pe care (dispozitivul) le generează prin(tre) spaţii şi clădiri, interrelaţionările, intercorelările, interacţiunile funcţionale (economice, sociale, culturale) generate şi mai ales impactul pe care acestea le au asupra locuitorilor oraşului, vor fi puncte clare de urmărit atât în cadrul concursului de foto reportaj, expoziţiei de fotografie cât şi în dezbaterea cu aceeaşi temă.

Ddezbaterea «Oraşul ca dispozitiv» va avea loc în data de 18 octombrie şi în cadrul ei se vor aduce în discuţie şi fotografiile câştigătoare.

 

Calendar desfăşurare concurs:

17 septembrie – 1 octombrie: înscriere concurs

1 – 5 octombrie: jurizare

8 octombrie: anunţarea celor 3 câştigători

 

Regulamentul concursului poate fi consultat pe site-ul arhitext.com: aici.

 

Pentru detalii ne puteti contacta la:

Str. Academiei, nr. 18-20, sect. 1, Bucureşti

E-mail: arhitext_redactie@b.astral.ro

            arhitext@gmail.com

 

Organizator: Fundaţia Arhitext design

Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional   

 

Parteneri: Ordinul Arhitecţilor Filiala Bucureşti, Universitatea de arhitectură şi urbanism Ion Mincu, Bucureşti, Fundaţia Calea Victoriei

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Arhitectura, Arhitext, Zeppelin, Igloo, Arhiforum.ro, Arhimania.ro, Evenim.ro, Spatiulconstruit.ro, Architravel.ro, Oradearhitectura.ro, OnlineStudent.ro, Centruldepresa.ro, Şapte Seri